sâmbătă, 7 mai 2011
Amazon
Cel mai mare râu al Terrei prin cele trei coordonate de baza: lungime, suprafata bazinului si debit de apa scurs. Strabate de la vest la est aproape întregul continent sud-american, în portiunea lui cea mai lata, aproxmativ de-a lungul paralelei de 4° lat. sudica. Izvoraste, prin afluentul sau Ucayali si, respectiv, Apurimac, din Anzii Peruvieni, Cordillera de Chila, rnasivul Nevada Mismi (5 597 m alt.) dintr-un lac situat la 5 250 m alt. numit Intyre - dupa numele unuia dintre membrii expeditiei americane care a explora regiunea în 1971, la 175 km de Oceanul Pacific, la 190 km nord-vest de lacul Titicaca si la 110 km nord de orasul peruan Arequipa. Asadar, izvoarele Amazonului pe Ucayali si respectiv, pe afluentul acestuia Apurimac au fost stabilite în 1971 de catre expeditia condusa de Loren McIntyre, 1a o distanta în timp de 471 ani de când spaniolul Vicente Yanez Pinzon descopera, în 1500, gura fluviului ale carui ape transformau portiunea alaturata Oceanului Atlantic într-o Mar Dolce (Marea Dulce). Amazonul propriu-zis începe de la confluenta celor doi mari afluenti Ucazyali si Maraunon, care se unesc la Nauta, ceva mai în amunte de localitatea Iquitos; pâna la unirea cu apele celui mai mare afluent de pe stânga - Rio Negro, care se produce 1a Manaus, Amazonul se numeste Solimoes. În limitele bazinului intra versantii estici ai Anzilor, o parte din Podisul Guianei, partea nordica si centrala Podisului Braziliei si Amazonia, cea mai mare câmpie din lume. Cea mai mare parte a cursului se desfasoara între Ecuator si 50 lat. sudica, cu consecinte foarte importante în clima regiunii si pentru regimul de scurgere fluviului.Cursul superior, reprezentat prin Ucayali si Maranon, se înscrie în regiunea muntoasa, andina, cu vai înguste, îndeosebi a Maranonului, care curg paralel cu tarmul Pacificului pe o vale de natura tectonica, cu pante mari, ceea ce confera râurilor viteze de scurgere mari în comparatie cu cele din Câmpia Amazoniei. Amazonia, care are o lungime, de la vest la est, de 4 380 km, o panta extrem de mica - 0,003 % (la vest 160 m. alt. si la est 0 m), corespunde unei zone de subsidenta în care s-a acumulat un volum enorm sedimente (circa 4 000 m grosime). Râurile afluente, la iesirea din podisurile vecine, constituite din roci dure, formeaza numeroase cascade si repezisuri care le confera un potential hidroenergetic ridicat. Cu toate ca forma bazinului se poate asemana cu o frunza în care nervura principala (Amazonul) colecteaza numerosi afluenti pe ambele parti, se poate remarca o disimetrie evidenta - în sensul ca pe partea dreapta (din sud) vin mai multi afluenti si destul de mari (de la vest la est Jur, Purus, Madeira, Tapajos, Xingu si, discutabil, Tocantins), în comparatie cu partea stânga (Napo, Ica-Putimayo, Jupura, Rio Negro). Se estimeaza ca Amazonul colecteaza circa 1000 afluenti mai importanti, dintre care 20 au peste 1500 km lungime fiecar. Între Manaus si Anzi, Amazonia are forma unei pâlnii largi de 2 OOO km, limitata la sud de Madeira si la nord de Rio Negro. Panta foarte scazuta în aceasta parte favorizeaza divagarea apelor, formând un paienjenis de meandre, brate moarte, grinduri instabile. Latimea apelor Amazonului propriu-zis are 2 km la Iquitos si 5 km catre Manaus, iar adâncimea apei între 20 si 50 m. În avale de Manaus, datorita apropierii podisurilor Guianei si Braziliei, latimea Cîmpiei Amazonia se restrânge în unele locuri la 200-300 km, determinând si un proces de eroziune pe verticala mai mare, fapt ce conduce la o adâncime maxima a apei în albie, la Obidos, de circa 80 m.
În sectorul inferior, catre Oceanul Atlantic, la circa 400 kilometri dupa confluenta cu Xingu, râul se împarte în mai multe brate (furos), separând insule care se constituie într-o delta de un tip aparte (cea mai mare din lume, de circa 100 000 hm2). Aceasta delta este limitata la nord-vest de bratul principal, Amazonul propriu-zis, iar la sud-est de bratul Para în care se varsa apele râului Tocantins. Dintre insulele cele mai importante incluse asa-zisa delta mentionam: Grande de Gurupa, Caviana, Janaucu, Mexiana si Marajo, cea mai mare (40 154 km2). Apele bratului Para cu cele ale lui Tocantins formeaza estuarul numit Bahia de Marajo, pe malul caruia se gaseste portul Belem, fondat în 1616, cel mai important pentru navigatia de pe Amazon. Latimea albiei, în cursul inferior, variaza între 15 si 20 km, iar înainte de delta între 80 si 150 km, adâncimea apelor scade la 20-25 m, dar suficienta pentru navigatia vaselor de tonaj maritim.
Situat în zona ecuatoriala, cu afluenti în ambele emisfere, regimul de scurgere este uniform tot timpul anului. În timpul verii boreale aduc ape bogate râurile de pe partea stânga, iar în vara australa cele de pe dreapta. Totusi, datorita numarului mare de afluenti din emisfera australa, în august - septembrie, când râurile de aici au apa mai putina, se înregistreaza ape scazute pe Amazon. Sunt si situatii, cu totul exceptionale, când apele mari din cele doua emisfere se suprapun producând inundatii catastrofale.
Informatiile provenind din surse autorizate despre cantitatea de apa e care o transporta Amazonul sunt, totusi, destul de diferite. Cu circa 309 ani în urma, debitul mediu al râului era estimat la 70 000 m3/s: Ulterior, prin efectuarea altor masuratori, cifra s-a ridicat la 120 000 m3/s, iar dupa calculele Serviciului geologic al Statelor Unite, aceasta ar ajunge la valoarea colosala de 190 000 m3/s dupa confluenta cu râul Xingu, corespunzând unui debit specific de 30,9 1/s. km2. În lucrarea World water balance and water resources of the Earth, 1978, debitul mediu împreuna cu Tocantins este estimat la 220 000 m3/s. Debitul maxim ar fi de aproximativ 300 000 m3/s, iar cel minim de 70 000 - 80 000 m3/s. Potrivit valorii debitului mediu, Amazonul ar detine 17-19 % din scurgerea medie a râurilor Terrei.
Corespunzator acestei cantitati de apa este si cea de aluviuni, care apreciaza la un miliard de tone pe an. Aceasta cantitate enorma de aluviuni este împrastiata în Oceanul Atlantic sub forma unui urias evantai, în fata gurilor Amazonului, pâna la circa 300 km în larg. În interiorul bazinului sunt afluenti care aduc ape încarcate cu aluviuni galbene, numiti si brancos si râuri cu ape negre drenate din mlastini, numite rios negros. Cel mai tipic este afluentul cel mai mare de pe stânga, numit Rio Negro. Dupa confluenta acestuia cu Amazonul la Manaus, apele negre curg alaturi de cele galbui-roscate fara sa se amestece pe multe zeci de kilometri. În timpul apelor mari, nivelurile fluviului si ale afluentilor cresc cu 15 - 20 m, rupând maluri, smulgând arborii si locuintele indienilor purtându-le încet spre ocean. Datorita pantei mici si a revarsarii laterale, deplasarea apelor se face extrem de încet, încât de la Tabatinga la Obidos cei 1 400 km sunt parcursi în doua luni, aceasta imensa masa de apa fiind, pe drept cuvânt, numit o adevarata "mare în mers".
Un fenomen cu totul deosebit care se produce pe Amazon, numit de localnici pororoca este efectul fluxului marin care patrunde în sus pe fluvii provocând valuri puternice ce ajung uneori pâna la Santarem, la 1 000 km în interior. În estuarul larg de peste 200 km si lung de 350 km pororoca are efecte distrugatoare asupra tarmului, îngreuiaza navigatia spre ocean si chiar descarcarea apelor. Pororoca, alaturi de inundatii, sunt doua fenomene care schimba continuu configuratia malurilor si a tuturor gurilor de varsare ale afluentilor pâna la Manaus.
Potentialul hidroenergetic al Amazonului, cu toti afluentii, apreciat 1a 280 mil. KW, este foarte putin folosit pâna în prezent.
Navigatia pe Amazon si afluentii sai însumeaza circa 50 000 km, pe fluviu aceasta practicându-se cu vase de tonaj maritim pâna la Manaus si cu vase mai mici, pe 4 200 km, pâna la cascada Pongu de Manscriche, situata pe Maranon, la iesirea acestuia din Anzi.
Clima bazinului Amazon, calda si umeda în cea mai mare parte si mai uscata în Anzi, cu temperaturi între 23 si 28°C, în medie (variatii mici în timpul anului si ceva mai mari de la zi la noapte), precipitatii bogat (1 500-3 000 mm/an), cu remarcarea unui sezon ploios si unul mai uscat (caar se accentueaza catre nord si sud în regiunea podisurilor), creaza conditiile cele mai favorabile dezvoltarii unei vegetatii luxuriante, de tip ecuatorial care se suprapune Câmpiei Amazoniei, formând un adevarat "ocean verde" - cel mai mare din lume - cu un rol foarte important în reglarea conditiilor de circulatie ale maselor de aer si, respectiv, a umezelii pentru continentul sud-american si chiar pentru Terra. Singurele perturbari în desfasurarea regulata a circulatiei aerului si temperaturii sunt valurile de aer rece (friagens), care patrund din sud, producând scaderi bruste de temperatura.
Amazonia reprezinta în prezent - din punct de vedere al exploatarii resurselor sale - un obiectiv prioritar pentru Brazilia, Bolivia, Peru si Columbia. Astfel, în 1966, s-a înfiintat Comisia Superioara pentru Dezvoltarea Amazoniei (SUDAM), care a elaborat, în 1970, Programul pentru integrare nationala (PIN), ce are ca obiective principale: realizarea soselei transamazoniene (6 300 km), a carei constructie a început deja, precum si colonizarea zonei. În 1974 Programul Polamazonia a selectat deja 15 areale cu potential ridicat agricol si minier. Ofensiva asupra Amazoniei continua, cu consecinte imprevizibile asupra echilibrului ecologic propriu si asupra influentei pe care Amazonia viitorului o poate avea asupra unor procese majore climatice si de mediu la scara planetara.
vineri, 6 mai 2011
Insula Patmos
Patmos este insula cea mai nordica dintre Insulele Dodecaneze, de origine vulcanica si cu malurile franjurate. Insula Patmos a fost venerata in trecut, ca fiind insula pe care Sf Ion Divinul a scris Cartea Revelatiilor, in timp ce se afla in exil.
Principalele comunitati de pe insula Patmos sunt Chora (capitala) siSkala, singurul port comercial. In 2006, Centrul istoric Chora, Manastirea Sf Ioan Teologul si Pestera Apocalipsei au fost declarate locuri de patrimoniu mondial de catre UNESCO.
La inceput, insula Patmos a fost locuita de dorieni, apoi de ionieni, aici existand un sanctuar al zeitei Artemis. Istoria eche a insulei este necunoscuta. La fel ca insulele vecine pustii, Patmos a fost un loc de exil in timpuri romane. Din 1946 toata insula Patmos este protejata, ca monument antic. Achizitionarea terenurilor de catre cetateni straini si exportul obiectelor antice este interzis, exceptie facand situatiile speciale
La inceput, insula Patmos a fost locuita de dorieni, apoi de ionieni, aici existand un sanctuar al zeitei Artemis. Istoria eche a insulei este necunoscuta. La fel ca insulele vecine pustii, Patmos a fost un loc de exil in timpuri romane. Din 1946 toata insula Patmos este protejata, ca monument antic. Achizitionarea terenurilor de catre cetateni straini si exportul obiectelor antice este interzis, exceptie facand situatiile speciale
Pestera Ursilor
Pestera Ursilor se afla la marginea satului Chiscau, comuna Pietroasa,judetului Bihor.
Pestera a fost descoperita în anul 1975, ca urmare a deschiderii artificiale a golului subteran în timpul lucrarilor de exploatare a calcarului în cariera de la Chiscau. În putul deschis a coborât minerul Traian Curta care a parcus galeria de acces pâna la Sala Mare. Prima exploatare completa a fost realizata la 20 septembrie 1975 de catre cercul de speologi amatori "Speodava" din orasul dr. Petru Groza. La16 iunie 1980, pestera intra în circuitul turistic al tarii ca cea dintâi cavitate subterana amenajata la nivelul tehnicii mondiale.
Vizita începe în Galeria Ursilor sau Galeria Oaselor, care adaposteste 1500 de piese 140 de cranii si numeroase culcusuri ale ursului de pestera. Pe peretii acestor galerii se observa zgârieturi adânci lasate de labele ursilor, a caror disparitie misterioasa s-ar datora, dupa unele presupuneri, încalzirii climei, izbucnirii unei epidemii sau, poate, unui cataclism natural care ar fi blocat iesirile pesterii. Acest urs a disparut cu mai bine de 15000 ani în urma, atingea frecvent 3 m lungime.
La intrarea în pestera s-a construit un frumos pavilion cu trei etaje, cuprizând casa de bilete, sala de asteptare, un muzeu speologic si ghiseu cu obiecte artizanale, carti. Galeriile pesterii au forma aproape rectilinie sunt dispuse pe doua etaje, cu lungimea de 1500 m.
Nivelul superior fosil are o lungime de 488 m si este amenajat pentru circulatia turistilor, iar cel inferior lung de 521 m, este declarat rezervatie stiintifica. Traseul turistic ofera vizitatorilor chiar de la intrare, posibilitatea de a admira o extraordinara gama de formatiuni stalactitice si stalagmitice, variate ca marime si forme, baldachine si gururi.
Diversitatea stalagmitelor sub forma de statuete, pagode animale-fabuloase- lasa câmp liber imaginatiei fiecarui vizitator. "Mastodontul", "Draperiile din Galeria Ursilor", "Portalul", "Pagodele", "Lacul cu nuferi" sunt numai câteva din frumusetile create de natura din pestera.
A treia galerie ce poate fi vizitata este Galeria Lumânarilor, unde te întâmpina o adevarata padure de stalagmite de un alb imaculat si neatins de mâna omului. La capatul acestei galerii, poteca turistica îsi face cu greu loc prin desimea concretiunilor si, prelungita cu un tunel articial, lung de 16m, razbate în cele din urma la suprafata, încheind astfel traseul vizitabil al pesterii.
Traseul subteran este parcurs în 45 minute. Temperatura în pestera oscileaza tot anul în jur de 10 grade.
La capatul galeriei urmatoare, "Emil Racovita" se afla un schelet întreg de urs expus, în pozitia în care l-a suprins moartea. Fosilele altor animale disparute în urma cu mai multe zeci de mii de ani ( o specie de capra neagra, ibexul, leul si hiena de pestera) descoperite aici, suscita interesul specialistilor. Galeria "Emil Racovita" este o galerie împodobita cu numeroase stalagmite, domuri, bazine cu apa, mii de stalactite. Galeria are peretii distantati la 10 -15 m iar bolta ei se situeaza la peste 10 m înaltime.
Muntii Apuseni
Relieful carstic (aproximativ 400 pesteri), precum si flora si fauna specifica reprezinta tot atatea motive pentru care a zona fost declarata rezervatie naturala.
Locuitorii acestei zone, motii, sunt renumiti pentru obiectele din lemn pentru uz gospodaresc, pe care continua sa le confectioneze de generatii, mergand sa le vanda in toata tara. Ciuberele si donitele de lemn din Apuseni pot fi intalnite in majoritatea targurilor din Romania. Inca se mai pot vizita asemenea ateliere artizanala la Patrahaitesti, unde, daca sunteti curiosi, puteti auzi si renumitele tulnice sau buciume. Satul Patrahaitesti apartine de comuna Arieseni, fiind accesibil in tim^pul verii si cu masina.
Pe durata verii, locuitorii isi duc cirezile de vite pe culmi, unde acestea raman pana la venirea toamnei. Pe toate pasunile inalte sunt prezente "hodaile", adaposturile de vara ale celor ce au grija de turme.
Daca doriti sa descoperiti viata locala si traditii pastrate de generatii, una din zonele de interes este Valea Ariesului, incluzand frumoasele sate Albac, Garda, Arieseni.
Pe langa relieful carstic variat (Cetatile Ponorului, Padis, Groapa Ruginoiasa, Poarta lui Ionele, Ghetarul de la Scarisoara, Focul Viu etc.), un punct de interes il reprezint Muzeul aurului de la Brad, unde exista o bogata colectie de pepite, dar si de unelte traditionale pentru extragerea aurului, indeletnicire ce dateaza de peste 2000 ani.
Muntii Anzii
Originea numelui Anzi este nesigura si dificil de stabilit cu exactitate. Au fost propuse unele etimologii : ar deriva de la numele unui trib Antis, care locuia pe platourile înalte ale muntilor situate la est de Cuzco; de la cuvântul Anti, care în limba quechua înseamna "est", sau de la Antasuyo, care înseamna "zona metalelor" din termenul quechua Anta ce are sensul de "cupru".
Anzii prezinta un caz tipic între o placa continentala si o placa oceanica (Pacific). Placa "Nazca" s-a ciocnit cu placa continentala a Americii de Sud în urma cu circa 150 de miloane de ani. Pe aceasta linie de jonctiune s-a format o falie (crapatura) în adâncimea oceanului numite "Gropa Peru" (6262 m) si "Groapa Atacama" (8066 m) adâncime. În zona Anzilor si azi au loc o numeroasa serie de procese geodinamice, cu ridicari de teren pâna la 10 cm pe an, iar în zonele unde crusta pamântului este deosebit de groasa (60 – 70 km) ridicându-se cu 1 mm pe an, aceste fenomene fiind numite convergente geologice. Orogeneza acestor munti tineri a început în perioada tertiara, dar numai în perioada pleistocena are loc procesul de înaltare propriu zisa a Anzilor, ajungând la semetia lor din zilele noastre.
Romania-Gradina botanica din Cluj
Un loc pe care nu ar trebui sa-l rateze nici un vizitator al Clujului si pe care localnicii il cunosc si-l apreciaza este Gradina Botanica “Alexandru Borza”, oaza de liniste, dar si baza de cercetare pentru studentii de la Biologie.
Aici natura este atotstapanitoare pe 14 hectare de teren ondulat si accidentat, care permite cultivarea unei mari varietati de plante. Aceasta veritabila gradina a orasului a fost fondata in anul 1920, de catre profesorul Alexandru Borza, caruia i-a fost ridicata o statuie pe partaea stanga a aleii de acces. Institutia se afla sub patronajul Universitatii “Babes-Bolyai” si este membru fondator al Asociatiei Gradinilor Botanice din Romania.
Gradina Botanica include un Muzeu Botanic, unde sunt expuse plante sau fragmente de plante conservate, un ierbar, cel mai mare din tara, avand 650.000 de coli cu plante din Romania si din restul lumii, o importanta baza de cercetare pentru botanisti. De asemenea, aici pot fi admirate si studiate plante din toata lumea, in cele 3 sere. Astfel, sera palmierilor cuprinde 80 de specii de palmieri, decorativi sau cu importanta industriala (palmierul de ulei, cocotierul) si provenind din cele mai variate zone: Asia, Australia, Japonia, Insulele Canare.
Cei care viziteaza Sera acvatica pot admira lotusul de pe Amazon (Victoria Amazonica), care ocupa mare parte din bazinul central, ale carui frunze pot ajunge pana la 1,5 m in diametru, iar florile, ce se formeaza de primavara pana toamna, dureaza doar 24 de ore, schimbandu-si culoarea de la alb spre roz. Frunzele lui pot sustine greutatea unui copil.
Sera plantelor australiene si mediteraneene contine specii de ficus, Araucaria, Casuarina si feriga australiana arborescenta Alsophila Australis.
Un loc cu un farmec aparte este Gradina Japoneza, unde se gasesc, pe langa specii din flora acestei tari, si elemente de arhitectura specifice. Gradina Romana se afla in dreapta, fiind dominata de statuia Zeitei Ceres, in jurul careia se gasesc piese arheologice datand din vremea cand Clujul era municipiu roman, dar si plante care odinioara decorau gradini romane.
Relieful variat permite aranjamente deosebite de arhitectura peisagista, grupand plante din Muntii Himalaya, Caucaz, din zona Balcanilor si a Mediteranei. Sunt cultivate nu numai plante cu o importanta economica (melifere, medicinale, textile sau industriale), dar se incearca si protejarea si inmultirea unor plante rare, amenintate cu disparitia.
Gradina Botanica a dezvoltat relatii de colaborare cu 450 de institutii similare din 80 de tari ale lumii. Este modul prin care se achizitioneaza plante noi, pe viitor dorindu-se aducerea unor specii precum arborele de cauciuc, cactusi palmieri si orhidee.
Aici natura este atotstapanitoare pe 14 hectare de teren ondulat si accidentat, care permite cultivarea unei mari varietati de plante. Aceasta veritabila gradina a orasului a fost fondata in anul 1920, de catre profesorul Alexandru Borza, caruia i-a fost ridicata o statuie pe partaea stanga a aleii de acces. Institutia se afla sub patronajul Universitatii “Babes-Bolyai” si este membru fondator al Asociatiei Gradinilor Botanice din Romania.
Cei care viziteaza Sera acvatica pot admira lotusul de pe Amazon (Victoria Amazonica), care ocupa mare parte din bazinul central, ale carui frunze pot ajunge pana la 1,5 m in diametru, iar florile, ce se formeaza de primavara pana toamna, dureaza doar 24 de ore, schimbandu-si culoarea de la alb spre roz. Frunzele lui pot sustine greutatea unui copil.
Sera plantelor australiene si mediteraneene contine specii de ficus, Araucaria, Casuarina si feriga australiana arborescenta Alsophila Australis.Un loc cu un farmec aparte este Gradina Japoneza, unde se gasesc, pe langa specii din flora acestei tari, si elemente de arhitectura specifice. Gradina Romana se afla in dreapta, fiind dominata de statuia Zeitei Ceres, in jurul careia se gasesc piese arheologice datand din vremea cand Clujul era municipiu roman, dar si plante care odinioara decorau gradini romane.
Relieful variat permite aranjamente deosebite de arhitectura peisagista, grupand plante din Muntii Himalaya, Caucaz, din zona Balcanilor si a Mediteranei. Sunt cultivate nu numai plante cu o importanta economica (melifere, medicinale, textile sau industriale), dar se incearca si protejarea si inmultirea unor plante rare, amenintate cu disparitia.
Gradina Botanica a dezvoltat relatii de colaborare cu 450 de institutii similare din 80 de tari ale lumii. Este modul prin care se achizitioneaza plante noi, pe viitor dorindu-se aducerea unor specii precum arborele de cauciuc, cactusi palmieri si orhidee.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
